Un bărbat din Botoșani și-a înjunghiat vecinul care sărise să aplaneze un conflict între el și soția sa, iar acum va răspunde în fața judecătorilor.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani au dispus, joi, trimiterea în judecată a lui Vasile Acsinte, în vârstă de 57 de ani, din comuna Băluşeni, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”.
Potrivit anchetatorilor, în seara de 25 iunie 2015, botoșăneanul l-a înjunghiat cu un cuţit în zona inimii pe vecinul său, care intervenise pentru a aplana un conflict între agresor şi soţia sa. Prin înjunghiere, victima a suferit leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa.