Deputatul Mihaela Huncă: Pro România Botoșani nu este colacul de salvare a nici unui partid. Vom merge singuri la alegerile locale în fața alegătorilor! 

Deputat Mihaela Huncă, coordonator al organizației județene Pro România Botoșani, susține că partidul din care face parte va merge singur la alegerile locale.

”Pro România Botoșani nu este colacul de salvare a nici unui partid! Rog conducerile celorlalte partide  să nu stabilească ce alianțe și când le va face Pro România! Vom merge singuri la alegerile locale în fața alegătorilor!  Pro România este un partid care a plecat de la zero, exact de acolo de unde, ani la rând,  PSD și PNL au lăsat deoparte speranțele și așteptările botoșănenilor. În numai câteva luni am ajuns a treia forță politică din Botoșani pentru că ne-am ocupat de problemele oamenilor și nu de putere. Nici măcar acum, politicienii PSD, PNL și ALDE nu au înțeles că nimic nu îi mai salvează și caută alianțe imaginare. Cred că a venit momentul în care trebuie să răspundă pentru ceea ce au făcut, sau, mai bine zis, nu au făcut! Pro România nu este barca prin care se ajunge pe ușa din spate și pe ocolite în nici o funcție publică! Pro România luptă pentru  românii care aşteaptă dublarea alocaţiilor copiilor, autostrăzi şi
drumuri mai sigure, un sistem de sănătate performant şi o educaţie civilizată, europeană, nu haos şi dezastru. Pro România este alături de cetăţeni şi va veghea la respectarea drepturilor şi intereselor lor,” declară deputatul Mihaela Huncă!

Sătui de minciunile și promisiunile PSD și PNL, botoșănenii vin zilnic în rândurile Pro România, mai spune Huncă. Oamenii vor fapte, vor ca drumul Botoșani -Târgu Frumos să fie odată reabilitat, alături de străzile din municipiu, de clădirea Teatrului Mihai Eminescu, a cărei reabilitare a
început în urmă cu peste cinci ani, fără a fi finalizată și de alte investiții vitale și demult așteptate, a adăugat parlamentarul botoșănean.

Coordonatoarea organizației județene Pro România consideră că botoșănenii nu uită că liderii PSD și PNL nu au făcut decât poze festive la semnarea contractelor pentru realizarea acestor investiții, fără ca apoi să se întâmple ceva. 

Stimați lideri PSD, PNL, ALDE vă reamintesc că ați recurs la fel de fel de intimidări, amenințări la adresa membrilor Pro România, lucruri murdare de care cetățenii botoșăneni s-au săturat! Pro România va merge singură în alegerile locale, cu candidați care cunosc problemele alegătorilor pe care cu mândrie îi pot privi în ochi!  E timpul ca lucrurile să se schimbe pentru că Pro România este casa botoșănenilor care s-au saturat de minciuni și promisiuni și care vor o altfel de politică: una bazată pe respect și aplecată spre problemele oamenilor”, a subliniat  Mihaela Huncă.

One thought on “Deputatul Mihaela Huncă: Pro România Botoșani nu este colacul de salvare a nici unui partid. Vom merge singuri la alegerile locale în fața alegătorilor! 

  1. Deja va credeti colac de salvare!? Partiduletul matale poate fi colac ( si lumanare…) doar pentru infractorii pzd; pentru toti ceilalti sunteti doar pietre de moara, asa ca nu va mai umflati in piele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *