Fostul sef al Directiei Generale a Finantelor Publice Botosani, Doru Alupoaie, a preluat, de miercuri, functia de director la Administratia Finanţelor Publice Dorohoi, în baza unui ordin al şefului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar.
Doru Alupoaie va ocupa funcţia temporar până la organizarea unui concurs. Poziţia de şef la Administraţia Financiară Dorohoi a rămas vacantă, după ce fostul şef al instituţiei din Dorohoi, Ilie Zahariuc, a fost condamnat de judecătorii Tribunalului Suceava la opt luni de închisoare cu suspendare pentru abuz in serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual.
Directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Radu Ţurcanu, susţine că numirea făcută de către şeful ANAF, la propunerea sa, este temporară, până la revenirea pe funcţie a fostului director.
„Din punctul nostru de vedere, fostul director este suspendat. La propunerea mea, preşedintele ANAF a promovat pe post un nou director, al cărui mandat este valabil până la revenirea pe funcţie a fostului director. Dacă instanţa va lua o altă decizie în cazul fostului director, va trebui să adoptăm şi noi o altă hotărâre”, a afirmat Ţurcanu.