Un bărbat în vârstă de 45 de ani a ajuns în comă la Spitalul Județean de Urgență Mavromati, după ce a fost lovit de un adolescent. Incidentul a avut loc într-un bar din localitatea Nicșeni, în momentul în care tânărul de 17 ani l-a lovit victima cu palma peste față.
Bărbatul de 45 de ani, care se afla într-o avansată stare de ebrietate, a încercat să iasă din bar, însă, la un moment dat, s-a dezechilibrat şi a căzut peste o masă la care se aflau mai mulţi tineri. Revoltat de ceea ce se întâmplă, adolescentul de 17 ani, s-a ridicat de la masă și a mers să îl pălmuiască pe bărbat, iar acesta a căzut cu capul de betonul terasei.
Victima, rămasă inertă, a fost luată de localnici și de patronul barului pentru a fi dusă acasă. Oamenii credeau că bărbatul este inconștient din cauza băuturii, însă după câteva ore membrii familiei au sunat la 112 să ceară ajutorul ambulanței.
„Pacientul era în stare comatoasă, prezentând un truamtism cranian şi cu hematom la nivelul creierului. A fost transportat la Urgențe, pentru investigaţii suplimentare, ulterior fiind internat în Secția de reanimare”, a declarat medicul Cătălina Duhaniuc de la Ambulanță.
Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Sunt confuz…din textul stirii inteleg ca nimeni, nici macar autorul, nu si-a pus intrebarea CE CAUTA MINORUL IN CARCIUMA? Se pare ca in tara asta anormalul devine normal, pe zi ce trece…