Cadrele didactice ale CN „AT Laurian” Botoşani vă facem cunoscut faptul că suntem nemulţumite de neplata salariilor aferente lunii februarie, de întârzierea la plata salariilor din luna ianuarie 2011 şi de perspectiva perpetuării acestei situaţii pe parcursul întregului an 2011.
Solicităm factorilor implicaţi în generarea acestei situaţii să ia măsurile necesare soluţionării problemelor noastre.
Facem apel către toţi cei afectaţi de acţiunile noastre (elevi, părinţi) să înţeleagă demersul nostru, ca urmare a limitei de suportabilitate la care am ajuns.
sunt alaturi de profesorii mei,cei care suporta umilinta,dar care s-au dat la o parte cand a venit vorba de prestarea actului educational!!