Tânărul care a produs accidentul cu șase victime de pe Bulevardul Mihai Eminescu din Botoșani a contestat măsura arestării preventive pentru 30 de zile dispusă de judecătoria Botoşani şi cerut arest la domiciliu. Tribunalul Botoşani urmează să stabilească marţi dacă acesta va rămâne după gratii sau dacă va ajunge în arest la domiciliu.
Miercuri, Andrei Alexandru Iuria a solicitat judecătorilor, prin avocatul său, ca faţă de el să fie luată măsura arestului la domiciliu sau cea a controlului judiciar, însă cererea sa a fost respinsă.
În schimb, judecătorii au admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani de arestare preventivă pentru 30 de zile a tânărului, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului’’, dar și pentru „vătămare corporală din culpă” și „amenințare”.
Decizia Judecătoriei Botoșani, care a fost adoptată miercuri, a fost deja constestată la Tribunalul Botoșani.
Tânărul care a produs accidentul cu șase răniți de pe Bulevardul ”Mihai Eminescu” era și drogat. Consumase canabis