Tânărul care a produs accidentul grav de luni seară de pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani a contestat măsura arestării preventive dispuse, miercuri, de Judecătoria Botoșani.
Andrei Alexandru Iuria a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de conducere sub influența alcoolului, deși organele de urmărire penale reținuseră în sarcina sa și infracțiunile de vătămare corporală din culpă și amenințare. Botoșăneanul a contestat soluția Judecătoriei la Tribunalul Botoșani.
Vă reamintim că tânărul de 28 de ani conducea cu viteză un autoturism Audi pe Bulevardul Mihai Eminescu dinspre Poliție spre Sucevei, iar în apropiere de intersecția cu strada Prieteniei a lovit un Ford din fața lui și l-a aruncat într-un VW, care circula pe contrasens. Apoi, VW a ricoșat într-un alt autoturism care era parcat.
Șase persoane au fost implicate, în accident, dintre care una a rămas încarcerată. Două dintre persoane, un șofer de pe Ford și o șoferiță de pe VW, au fost grav rănite.
VIDEO Accidentul înfiorător de pe Bulevard a fost filmat. Vezi momentul impactului!