Iresponsabilitatea PNL Botoșani nu are limite. Numirea rubedeniilor de casă la instituțiile locale pune în pericol derularea celui mai important program european de formare profesională a profesorilor „CRED” la care participă 55.000 de profesori, opt Case ale Corpului Didactic, trei Inspectorate Școlare, proiect ce beneficiază de o finanțare de 42 de milioane de euro.
„Președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică care făcea pe lupul moralist în octombrie 2019 și anunța că: „nu vine PNL să dea pe nimeni afară dintr-un loc de muncă” și-a impus CUMNATUL, pe domnul Sorin Luca prin detașare, nu prin concurs la șefia de la Casa Corpului Didactic Botoșani, după ce deputatul Achiței și-a instalat fina la AJOFM. Tranzacționarea de posturi în marea familie liberală lasă fără venituri în următoarele 3 luni, 138 de cadre didactice din Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț și Vaslui, care lucrează în cadrul proiectului european CRED”.
Fostul director al Casei Corpului Didactic Botoșani, care a ocupat funcția prin concurs, Silvia Diaconu, era și coordonator al proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți”, poziție ocupată tot prin concurs.
Noul director PNL numit cu delegație trebuie să fie validat în funcția de coordonator al proiectului de către OI POCU, procedură care durează 90 de zile. Prin schimbarea făcută de PNL, în aceste 3 luni profesorii nu își vor încasa salariile și activitatea se va bloca, deoarece „cumnatul-director” nu are drept de semnătură pentru rapoartele de activitate, fișele de prezență sau alte documente ale proiectului.
„În timp ce Orban a transformat Guvernul în cârciumă de partid, PNL Botoșani a transformat instituțiile din Botoșani în anexe de familie. În timp ce economia se prăbușește, botoșănenii rămân pe drumuri, pensionarilor li se taie pensiile și copiilor li se amputează alocațiile, Orban chefuiește cu whisky și havane, iar Șoptică și Achiței își înghesuie rubedeniile la conducerea instituțiilor publice locale! Nesimțirea liberalilor și lipsa de moralitate de care au dat dovadă țin loc de măsurile pentru repornirea activităților economice și a salvării locurilor de muncă”
Cu această numire la conducerea CCD, liberalii botoșăneni arată că nu îi interesează că mega-proiectul prin care se urmărește formarea a 55.000 de cadre didactice pentru implementarea noilor abordări curriculare din învățământul primar și gimnazial, rămâne fără coordonator zonal.
Proiectul se află în implementare și poate fi consultat la adresa https://www.educred.ro .
Sursa: comunicat PSD
Vorbeste gasca de infractori si de vanzatori de tara… Veorica presedinte!!