Deputatul Mihaela Huncă, coordonatorul Organizației Pro România Botoșani, a transmis un mesaj tututor copiilor, de Ziua internațională a copilului.
1 Iunie este cel mai bun prilej de a sărbători copilăria şi copiii, de a le
oferi iubirea şi aprecierea noastră. Această zi este de obicei sărbătorită cu
petreceri, diverse spectacole dedicate copiilor sau cu reuniuni în aer liber ale familiilor, toate acestea dedicate micuţilor.
Nu le putem face pe toate anul acesta, dar dragostea noastră trebuie să fie simțită de fiecare copil. Copilăria, mai întotdeauna trezeşte în sufletul nostru un sentiment de melancolie și este poate cea mai frumoasă perioadă din viață. Dragi copii, bucuraţi-vă de aceşti ani minunaţi!
Astăzi, 1 iunie, este ziua voastră! La mulţi ani, să fiţi sănătoşi şi mereu cu
zâmbetul pe buze! Pe de altă parte, rolul nostru, al adulţilor, este să găsim soluţii ca toţi copiii să aibă speranţa unui viitor mai bun şi să creadă că visele lor pot deveni realitate, chiar și în această perioadă grea prin care trecem cu toții. Părinţilor le doresc să fie mândri de copiii lor şi să le îndrume paşii spre ceea ce îşi doresc să obţină în viaţă.
Deputat Mihaela Huncă, coordonator Organizația Pro România Botoșani.