Numărul botoșănenilor aflați în izolare la domiciliu este pentru prima dată în scădere după data de 15 mai, se arată în raportul de duminică al Centrului Județean de Comunicate.
Potrivit acestuia, la ora actuală, numărul botoșănenilor aflați în izolare la domiciliu este 2741, cu aproape 200 mai puțin decât în ziua precedentă.
De asemenea, la ora actuală, în carantină instituționalizată sunt 20 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19.
Potrivit informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică, la nivelul județului Botoșani, 758 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19, iar 525 au fost declarate vindecate.
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, polițiștii din cadrul IPJ Botoșani au acționat în teren, în sistem integrat, alături de celelalte structuri de ordine și siguranță publică pentru prevenirea și combaterea criminalității. În ultimele 24 de ore au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 12.000 de lei.