O tragedie rutieră a avut loc vineri dimineață, pe DN 24 din Galați. Un copil de un an, mama sa de 23 de ani și tatăl său, de 28 de ani, au murit în urma impactului dintre un autoturism și un camion.
Cei trei erau din Drobeta Turnu Severin. Bărbatul a pierdut controlul mașinii pe care o conducea, după ce ar fi adormit la volan, și a lovit un tir.
„Potrivit primelor cercetări, şoferul autoturismului, un bărbat de 28 ani din Drobeta Turnu Severin, a pierdut controlul volanului, din motive necunoscute şi a pătruns pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un tir, condus de un bărbat de 27 ani din Galaţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin.