Managerul Spitalului Municipal Dorohoi, medicul Bogdan Anton, şi-a dat demisia din funcție, joi. El a cedat, astfel, presiunilor politice făcute asupra sa din partea liderului PNL Botoșani, Costel Șoptică, care l-a acuzat, prin intermediul unui comunicat de presă, de management defectuos.
Bogdan Anton era manager al spitalului din Dorohoi din 2018.
El a reacționat după ce senatorul PNL, Costel Șoptică, i-a cerut demisia, acuzându-l că nu a manageriat bine situația din cadrul unității spitalicești în contextul COVID. El cataloghează afirmațiile parlamentarului ca fiind „denigratoare și vădit tendențioase”. Doctorul susținea că de la desemnarea ca și spital Covid a Spitalului de Urgență Mavromati, Spitalul Municipal Dorohoi a fost nevoit să preia cazurile non Covid din tot judetul Botoșani și a „îndeplinit și îndeplinește în continuare cu fruntea sus aceasta sarcina dificila in condițiile unui buget și unei dotări materiale și umane de spital municipal și nici pe departe de cele ale unui spital judetean”.
Se pare că a decis, într-un final, să renunțe la funcție.
Reacția managerului Spitalului din Dorohoi, după ce senatorul Costel Șoptică i-a cerut demisia. „A denigra munca unor oameni este de necalificat acum”