O tânără de 30 de ani, din Albești, județul Botoșani, a luptat cu virusul ucigaș, în prima linie, în Irlanda. Alexandra Silvia Chițac abia împlinise 25 de ani când a decis să părăsească Botoșaniul și România pentru a lua calea străinătății. O tragedie din familie a determinat-o să aleagă acest drum. Mama sa s-a stins din viață la vârsta de 44 de ani, după o boală cumplită. Alexandra era manager la un local cunoscut din Botoșani: Pizzeria Magic Land. Absolventă a Universității „Gr. T. Popa” din Iași, tânăra a vrut să îi îndeplinească dorința arzătoare a mamei sale, care voia să o vadă asistent medical.
Și-a încercat norocul și la Botoșani, a fost voluntar în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani luni la rând. Pentru ea nu s-a găsit, însă, un post, așa că a ales să renunțe la tot în România.
Inițial s-a angajat, printr-o companie, în Germania, la un spital. Nu i-a fost ușor, dar firea sa puternică și ambițioasă a ajutat-o să ajungă la locul de muncă pe care și l-a dorit.
Ulterior, și-a cunoscut soțul, și el botoșănean, din Hudești, dar care lucrează ca manager la o companie de curățenie din Irlanda. Așa că a decis să părăsească Germania și să își găsească un post de asistent medical în Irlanda, pentru a fi alături de el.
„Initial am plecat in Germania unde am lucrat ca si asistent medical pentru 3 ani si jumatate, ulterior cunoscandu-mi viitorul sot, am decis sa ma mut in Dublin- Irlanda unde el locuia deja de mai bine de 6 ani. Am fost pusa in situatia in care mi-au trebuit o serie buna de acte pentru obtinerea PIN-ului pentru a putea practica ca si asistent medical aici”, ne-a povestit Alexandra.
Susține că în Dublin, ca asistent medical, este susținută, respectată și protejată de stat, iar acum, în perioada pandemiei de coronavirus, a simtit acest lucru din plin. Are prieteni care au fost infectați cu COVID-19, dar nu s-a speriat nicio secundă.
„Nu e atât de strigător la cer dacă înveți cum să te protejezi. Nu am nicio frică. Se face un training săptămânal și știm exact ce trebuie să facem pentru a ne proteja”, spune tânăra.
Alexandra povestește că turele sunt de câte 12 ore și întotdeauna are echipament corespunzător în spital. Face totul cu pricepere și pasiune așa că nu se plânge de efortul depus.
„Sincer, de la începutul acestei pandemii am lucrat direct cu pacienți testați pozitiv cu coronavirus, nu mi-a fost frică nici o singură secundă pentru a lua în calcul infectarea cu acest virus deoarece sunt foarte multe training-uri oferite de către angajatori cu privire la echipamentul protector”, spune tânăra.
A fost primită cu căldură la locurile de muncă atât în Germania, cât și în Irlanda și, spune ea, nu a fost discriminată nicio secundă. Este sigură pe cunoștințele sale, îi place ceea ce face, așa că nu se vede făcând altceva, în orice alt domeniu.
„Cu siguranță nu mă văd profesând în alt domeniu. Am ales acest domeniu sub îndrumarea mamei mele (Dumnezeu să o ierte) și am făcut cea mai bună alegere pe care sincer nu o regret pentru că am parte zilnic de zâmbete și îmbrățișări din partea pacienților mei și cred că asta este cea mai mare satisfacție sufletească”, a spus botoșăneanca.
Pentru ea, Botoșaniul nu mai reprezintă „acasă”. Tatăl său este în Germania și singurele legături pe care le mai are cu orașul în care s-a născut sunt socrii ei și prietenii de care îi este foarte dor și abia așteaptă să îi vadă.
