În contextul secetei pedologice cu care se confruntă țara noastră, o lege mult așteptată de fermieri a fost adoptată de Parlamentul României, aceasta constituind una dintre măsurile salvatoareluate de legislativul actual pentru agricultura românească.Astfel, prin modificarea Legii apelor, toți fermierii vor beneficiagratuit de apă pentru irigarea culturilor pe toată perioada stării de urgență și încă șase luni după ridicarea acesteia.
”Am cerut mereu ca fermierii să fie susținuți și mă bucură nespus că președinteleRomânieia înțeles și el acest lucru și a promulgat Legea 67/2020 pentru completarea art. 9 din Legea apelor nr. 107/1996și nu a respins-o, doar pentru că este o inițiativă PSD. Partea bună a acestei legieste că fermierii pot utiliza pentru irigații sursele de apă subterană, ape curgătoare, lacuri și lacuri de acumulare cu folosință energetică, fără plata contribuției specifice de gospodărire a apelor, în perioada stării de urgență instituită, precum și pe o perioadă de 6 luni de la încetarea acesteia. Prin amendamentul depus de mine, se eliminăîn perioada sus menționatătoate taxele pentru obținerea avizelor de gospodărire a apelor, în vederea executării lucrărilor de investiții în infrastructura de irigații, iar termenele de eliberare a acestora sunt reduse la jumătate,” a declarat senatorul Lucian Trufin.
Este o decizie care îndreaptă o inechitate și creeazăegalitate între fermieri, deoarece pânăastăziau beneficiatde apăgratuită doar fermierii ale căror terenuri agricole se află pe raza amenajărilor de irigații.Această măsurademonstrează încă o dată că statul trebuiesă susțină dezvoltarea tuturor fermierilor, nu doar să le perceapă taxe pentru fiecareactivitate prestată, cu atât mai multacum, când aceștia sunt loviți de calamități naturale.
„Noi,social-democrații,
Sursa: comunicat PSD