Pompierii dorohoieni au fost solicitați în după amiaza zilei de miercuri, să intervină pentru stingerea unui incendiu la o casă din satul Popeni, comuna Brăești.
Incendiul a fost anunțat la numărul de urgență 112, în jurul orei 15:25, iar la locul indicat s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi. La sosirea gărzii de intervenție, incendiul se manifesta violent, generalizat la întreaga casă.
Pompierii militari au localizat incendiul și au intervenit imediat pentru stingerea acestuia. Flăcările au afectat întreaga casă de circa 80 mp, construită din paiantă și acoperită cu stuf. Incendiul a izbucnit când proprietarii nu erau acasă, fapt pentru care autoritățile au fost anunțate destul de târziu.
Pompierii au reușit să țină focarul sub control, reușind să prevină extinderea flăcărilor la două case și alte anexe aflate în imediata apropiere. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este în curs de stabilire.
În urma acestui incendiu, o mamă însărcinată, soțul acesteia și un copil de șapte ani au rămas pe drumuri.