Șofer de 29 de ani, amendat cu 5000 lei de polițiștii botoșăneni

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Răchiți, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Răchiți, au oprit în trafic o autoutilitară care transporta material lemnos, condusă de un tânăr de 29 de ani din județul Suceava.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că datele înscrise pe avizul de însoțire a materialului lemnos nu corespundeau cu realitatea, acesta având menționată pe aviz cantitatea de 2 metri cubi, iar în autoutilitară se aflau 3 metri cubi de material lemnos.

Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010,  iar cantitatea de 1 metru cub de material lemnos, a fost supusă confiscării.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *