VIDEO Bătaie la mănăstire! Doi bărbaţi, la spital după ce au încercat să oprească o slujbă

Incident la Mănăstirea Jieț din județul Hunedoara. Doi bărbați au ajuns la spital, după ce au încercat să oprească o slujbă, care se ținea în interiorul bisericii.

Câțiva credincioși s-au revoltat și i-au împins pe cei doi afară din biserică. Polițiștii au fost chemați de către stareța mănăstirii, însă bărbații plecaseră de la fața locului, scrie antena3.ro.

Mai târziu, oamenii legii au fost solicitați la spital, unde cei doi se prezentaseră la urgențe, susținând că au fost agresați.

„Astăzi în jurul orei 10:20, Poliția Orașului Petrila a fost sesizată de către stareța unei mănăstiri din Valea Jiului cu privire la faptul că în timpul slujbei religioase, doi bărbați din municipiul Petroșani în vârstă de 36 și 47 de ani au avut divergențe cu călugăritele mănăstirii. Reprezentanta mănăstirii a precizat că enoriași au încercat să îi calmeze pe cei doi și au cerut să le facă liniște și să părăsească incinta, dar aceștia au adresat injurii și amenințări personalului mănăstirii, fapt care i-a determinat pe enoriași să îi scoată cu forța din incinta mănăstirii. Enoriași care au participat la slujba nu a putut fi identificați, întrucât până la sosirea echipajului de Poliție, aceștia au plecat de la fața locului iar călugării nu le cunoșteau identitatea. In cauză se vor efectua cercetări cu privire la comiterea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice. Ulterior, polițiștii au fost sesizați de Spitalul de Urgență Petroșani privire la faptul că la Unitatea de Primiri Urgențe s-au prezentat două persoane care au declarat că au fost victime ale unor agresiuni. Cei doi au relatat faptul că ar fi fost agresați de către enoriașii participanți la slujbă, la mănăstirea situată pe raza orașului Petrila. În acest caz, se efectuează certări sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau alte violențe”.

S-au depus plângeri de ambele părți: Măicuțele susțin că auintrat unii peste ele în timpul slujbei și le-au întrerupt rugăciunea, cei filmați reclamă că au fost agresați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *