Mai este sportul o activitate apreciată?

Oamenii au practicat sporturi încă din cele mai vechi timpuri. Activitățile care erau cunoscute la acea vreme erau oarecum diferite de cele din prezent. În primul rând, din cauza resurselor limitate meciurile și antrenamentele nu erau atât de dezvoltate. Accesoriile cioplite din pietre, oase sau alte materiale care erau la îndemână nu ofereau un confort atât de sporit ca aparatele la care oamenii au acces acum.

De asemenea, ele nici nu aveau atât de multă precizie. O altă diferență majoră are legătură cu felul în care tehnologia zilelor noastre permite vizionarea sau practicarea sporturilor. Așadar, mai este sportul o activitate apreciată în prezent?

Începuturile sportului

Primele relatări legate de activitatea fizică au legătură cu secolul al XIX-lea. Potrivit acestora, sportul era activitatea menită să formeze nu doar corpul ci și caracterul. Odată cu apariția și integrarea sa în societate, sportul a început să fie văzut mai mult ca un mijloc de disciplinare și nu doar de formare a corpului.

Dacă ar fi să ne referim la Jocurile Olimpice antice, acestea impuneau reguli stricte participanților. La primele olimpiade doar bărbații greci aveau dreptul de a lua parte la întreceri, aici fiind vorba despre alergare, căci aceasta era singura probă. Începând cu ediția a XVIII-a, probele s-au diversificat. Primele introduse au fost trântele, concursurile de pentatlon, iar mai apoi boxul, cursele de cai și aruncarea cu discul.

Sportul în prezent

Când ne gândim la primele sporturi inventate și facem o comparație cu felul în care acestea sunt practicate în zilele noastre realizăm că acestea activități au trecut prin multe schimbări de-a lungul anilor. Deși în viziunea unora sporturile devin tot mai puțin apreciate și populare, lucrurile nu stau tocmai așa. În timp ce unora le place să îi urmărească pe sportivii lor preferați jucând împotriva unei alte echipe, alții preferă sporturile care le dau adrenalină și activitățile care pot fi jucate de pe telefon sau calculator.

Nu în ultimul rând, nu putem să îi uităm pe cei care au o viață sănătoasă și merg la sală în mod regulat. Fie că vorbim despre activitățile fizice solicitante fizic așa cum sunt fotbalul, tenisul sau baschetul sau activități care necesită contrarea și intuiția așa cum sunt șahul și pokerul, cu siguranță acestea vor fi apreciate și de acum încolo.

Beneficiile sportului

Citatul „mens sana în corpore sano” (o minte sănătoasă într-un corp sănătos) spune multe. Acesta e un important punct de reper pentru cei care practică sporturi în prezent. Abilitate de a-și menține forma fizică dar și eliberarea de stres și găsirea unui echilibru la nivel mental sunt factori motivanți pentru sportivi.

Pe lângă aceste beneficii ale sportului este bine de știut că orice tip de activitate fizică ridică tonusul și prelungește durata de viață. Activitatea fizică practicată în mod constant îmbunătățește calitatea somnului, ne face mai fericiți, îmbunătățește concentrarea și atenția și sporește încrederea în sine. Nu este niciodată prea târziu să începem să practicăm sport, fie că vrem să luăm parte la un joc de tenis sau să învățăm cum să patinăm. Opțiuni există pentru fiecare, trebuie doar să avem puțină voință.

Influența tehnologiei în sport

Așa cum a fost menționat anterior, odată cu trecerea timpului și a integrării diverselor dezvoltări tehnologice în acest sector felul în care oamenii fac mișcare s-a schimbat radical. La nivel mic, o banală plimbare cu bicicleta sau alergarea prin parc sunt diferite datorită faptului că rezultatele pot fi monitorizate în timp real. Pe scurt, cu ajutorul aplicațiilor mobile se poate vedea distanța parcursă, numărul de calorii consumate și intervalul necesar completării unui anumit exercițiu fizic.

Pe de altă parte, întrecerile sportive la nivel global pot fi urmărite acum în timp real prin intermediul televizorului sau al calculatorului. Oamenii pot să citească reacții de la alți suporteri și să interacționeze cu ei pe social media sau să vadă felul în care decurge o zi din viața sportivilor.

În concluzie, sportul a trecut prin multe schimbări de-a lungul timpului. Aici poate fi vorba atât de regulile pe care sportivii trebuie să le urmeze, locul în care se desfășoară competițiile sau numărul de spectatori care stau în fața televizoarelor pentru a urmări evoluția unui meci. Sportul este una dintre acele activități care îi unește pe oameni și chiar dacă aparent este din ce în ce mai puțin apreciat, cu siguranță nu va fi dat prea curând uitării. Acest lucru nu este greu de înțeles dacă ar fi să avem în vedere numărul suporterilor la nivel global.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *