Marko Dugandzic pare alesul lui Gigi Becali pentru a-l înlocui pe Harlem Gnohere la FCSB. Vârful croat, care a impresionat la FC Botoşani, poate fi marea lovitură a campaniei de transferuri a vicecampioanei României.
Omul de afaceri din Pipera a anunţat în exclusivitate pentru Telekom Sport că va fi mult mai atent cum îşi gestionează banii, după pandemia de COVID-19.
Pentru moment, până se dumireşte, Gigi Becali a pus stop la transferuri. Într-o discuţie în exclusivitate cu Telekom Sport, Gigi Becali a anunţat că nu mai e dispus să facă niciun transfer până nu vede ce se va întâmpla în continuare în toată lumea.
Becali vrea să crească tinerii pe care îi are în curte în acest moment: „Până nu văd ce se întâmplă, nu mai dau nici un ban. Eu oricum am tot tineretul la mine. Şi atunci nu are rost, pentru ce să îi iau? Eu îi cresc pe ăştia, văd ce se întâmplă şi cu asta, basta! Nu îmi trebuie să cumpăr jucători”, a spus Gigi Becali, exclusiv pentru Telekom Sport.
Totuşi, pe lista de excepţii a lui Gigi Becali, s-ar număra şi atacantul lui FC Botoşani, Marko Dugandzic. Cel puţin asta susţine presa din Croaţia, care anunţă interesul vicecampioanei României şi, în special al patronului ei, Gigi Becali, pentru vârful care a impresionat din prima clipă când a călcat pe gazoanele Ligii 1.
”Am acceptul clubului pentru a negocia eventualele oferte” este unul din pasajele din presa croată, care citează un apropiat al jucătorului. Se pare că Marko Dugandzic l-a impresionat nu doar pe Gigi Becali, ci şi cluburi din Kazahstan, Rusia şi China. Totuşi, FC Botoşani nu este dispusă să renunţe atât de uşor la serviciile sale. Clubul patronat de Valeriu Iftime solicită aproximativ 1.5 milioane de euro pentru transferul atacantului.
Marko Dugandzic s-a născut la Osijek şi a eevoluat între 2005 şi 2012 pentru formaţia croată. A mai jucat în cariera sa pentru Ternana, Matera şi prima echipă a lui Osijek în sezonul 2018-2019. Croaţii scriu de altfel că în ciuda talentului său, fostul internaţional de tineret se numără printre fotbaliştii care nu au confirmat în campionatul intern, dar care se poate bucura de succes internaţional, dincolo de graniţele Croaţiei.
Interesul pentru Dungandzic a fost confirmat şi de Valeriu Iftime la Telekom Sport: ”La ora actuală am oferte pentru Ofosu, pentru Ashkovski, pentru Dugandzic am o ofertă nouă”, a declarat Valeriu Ifitme.
Marko Dugandzic a început fotbalul la juniorii celor de la NK Osijek, apoi a mai trecut pe la Ternana şi Matera, înainte să se întoarcă acasă, la Osijek. După un an şi jumătate fără realizări notabile, atacantul şi-a reziliat contractul şi a primit şansa de a evolua la FC Botoşani.
În perioada de pregătire, Dugandzic a marcat de cinci ori şi l-a făcut atent pe patronul echipei, Valeriu Iftime. Acesta a declarat, imediat după revenirea din cantonament, că fotbalistul poate ajunge la FCSB, fiindcă formaţia patronată de Gigi Becali nu are în lot un atacant cu calităţile lui Dugandzic.
- 15 selecţii şi 13 goluri a adunat Dugandzic la naţionalele U17, U18 şi U19 ale Croaţiei
- 350.000 de euro este cota lui Dugandzic, conform Transfermarkt.de
- 6 goluri în 5 meciuri a marcat atacantul pentru FC Botoşani