Președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Costică Macaleți, a spus că actualul manager al Spitalului Județean Botoșani, medicul Radu Malancea, va rămâne la conducerea unității încă o lună, pe perioada Stării de Alertă, însă apoi Mihalache își va recăpăta funcția, potrivit legii.
„Deocamdată, noi trebuie să respectăm regulile. Să treacă starea de alertă și doamna Mihalache trebuie să revină în funcție”, a spus Macaleți.
Întrebat dacă Livia Mihalache va fi menținută în funcție, șeful administrației județene a spus: „Vom vedea, să ajungem în situația respectivă”.
Reamintim că o delegație a cadrelor medicale botoșănene a mers să discute cu Macaleți, arătându-se împotriva numirii Liviei Mihalache la șefia spitalului.
Medicul Bogdan Alexandroaie, după discuțiile cu șeful CJ Botoșani: Mesajul pe care noi am vrut să îl transmitem este mesajul întregului spital, al tuturor cadrelor medicale
sa intelegem ca ce vor pnl-istii e mai presus de lege? mai exact o oug e mai presus de o lege a parlamentului? juristii de la cj ce fac? se relaxeaza? sau nea costica o da la pace cu nechifor? sau l-a impresionat tinara dna malancea?
Soptica cere demiterea managerului de la Dorohoi, la Botosani 2 medici merg sa se roage sa unu vine managerul care a luat postul prin concurs ci unul numit politic, pana cand toti rahatii de senatori si deputati sa se mai bage peste tot si sa isi dea importanta si sa caute sa se afirme. afirmati-va prin legi pentru popor, pentru economie, pentru agricultura, pentru padurile noastre lasati-va de ce nu va pricepeti si mai stati in casa ca incepe Guvidu sa umble iar si o sa ajungeti fix in acele spitale in care va numiti managerii si toti pupincuristii. iar cand lucrurile o sa se imputa sigur o sa vina elicopterul sa va duca la un spital mare. oare toate denigrarile si toate mizeriile astea e ce ne trebuie noua acum sau se incearca abaterea atentiei de la alte probleme care sunt in orasul si tara asta.
pana cand o sa mai aruncam cu noroi fix in oamenii care incearca sa ne salveze?
TOATA stima doamnelor si domnilor medici, doamnelor si dolmnilor asistenti, doamnelor infirmiere si tot personalului medical care lupta sa fim bine si care nu au timp de mizerii orchestrate politic
Adică Domnul Dr Malancea este carne de tun ?
Pai daca a acceptat sa ia locul abuziv unui manager cu concurs si/a asumat sa fie carne de tun.Slava Domnului ca mai exista legi si concursuri in tara asta. Se aude la CJ? De ce va bateti joc de dr Mihalache?