Mitropolia Moldovei și Bucovinei a anunțat că arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, va fi înmormântat la Mănăstirea Sihăstria Putnei.
ÎPS Pimen s-a stins din viață, miercuri, în Institutul de Boli Infecțioase Matei Bals din București, unde fusese internat în urmă cu exact o lună, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19.
„Dacă va fi posibil, slujba înmormântării se va face la Suceava, apoi trupul neînsuflețit va fi dus la această mănăstire”, a anunțat Mitropolia.
Oficialii Bisericii spun, de asemenea, că încă nu a fost stabilită ziua înmormântării.
Ia sa vedem, se vor respecta regulile COVID referitoare la inmormantari sau mai primeste o derogare? M-ar mira ca popii sa respecte legile acestei tari, ei sunt stat in stat si nu pot fi „acuzati” de decenta sau bun simt. In plus, legile sunt doar pentru prosti…