Bărbat găsit mort în cartierul Alfa Land. Polițiștii din Botoșani au deschis o anchetă

Cadavrul unui bărbat a cărui identitate nu a fost încă stabilită a fost descoperit, marți, în cartierul Alfa Land din municipiul Botoșani. O persoană care trecea prin zonă a văzut corpul neînsuflețit și a alertat autoritățile prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

La fața locului au ajuns polițiștii și un echipaj de ambulanță. Cadrele medicale au constatat că decesul a survenit cu mai mult timp în urmă, corpul bărbatului intrând deja în putefracție. 

Potrivit martorului care a sunat la 112, botoșăneanul era căzut cu faţa în jos, iar lângă el se aflau un pachet de ţigări şi o sticlă goală de alcool sanitar. 

E o persoană cu identitate necunoscută deocamdată. La prima vedere nu există suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale, dar așteptăm necropsia. Facem verificări pentru stabilirea identității, în acest caz fiind deschis dosar penal pentru ucidere din culpă”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliției Botoșani, Delia Nenișcu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *