Un bărbat din Prahova care a racolat mai multe tinere din medii defavorizate, pe care le-a obligat să se prostitueze, a fost arestat.
La data de 19 mai 2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Z. M. C., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, trafic de persoane şi violenţă în familie.
În fapt s-a reţinut că începând cu luna ianuarie 2016, inculpatul Z. M. C a racolat mai multe tinere de pe raza oraşului Mizil şi a comunelor învecinate, profitând de faptul că acestea provin din familii dezorganizate, au o situaţie materială precară şi o slabă pregătire şcolară, fiind determinate de către acesta sa practice prostitutia la limita dintre judetele Prahova si Buzau, precum si in parcarile situate pe DN1B, intre localităţile Albesti Paleologu si Mizil.
De asemenea, din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că una dintre persoanele vătămate, minoră la acea dată şi devenită concubină a inculpatului Z. M. C., era exploatată de către acesta, fiind agresată atunci când pleca de la locuinţa sa, când refuza să se prostitueze, ori când nu îi aducea suficienţi bani.
Din cercetări a mai rezultat faptul că cei doi au împreună un copil minor, fiind forţată să se prostitueze până cu o săptămână înainte de data naşterii fiului său, iar după naşterea acestuia reluând activităţile de prostituţie după cel mult trei săptămâni şi două zile.
Agresiunile îndreptate împotriva persoanei vătămate au culminat la data de 18.11.2018, când inculpatul a luat-o cu maşina din locul în care se prostitua, după ce în prealabil a lovit-o intenţionat cu bara din faţă a maşinii, a dus-o la locuinţa sa şi i-a produs multiple agresiuni fizice, cu precădere în zona membrelor inferioare, cu toporul, victima suferind fracturi deschise, care au necesitat pentru vindecare un număr de 65 – 70 zile de îngrijiri medicale.
De precizat că exploatarea victimei a continuat şi după majorat, exemplificativă fiind în acest sens plângerea penală pe care a formulat-o la data de 14.05.2019, când a sesizat Poliţia oraşului Mizil cu privire la faptul că inculpatul Z. M. C i-a preluat documentele personale şi a ameninţat-o că o omoară dacă nu continuă să practice prostituţia în folosul acestuia.
De teamă, a doua zi, la data de 15.05.2019 persoana vătămată şi-a retras declaraţia, susţinând că nu a fost lovită, iar prostituţia ar fi practicat-o numai în interes propriu.
De asemenea, s-a mai stabilit faptul că la începutul acestui an inculpatul şi persoana vătămată s-au deplasat în Anglia, unde victima a practicat prostituţia, însă din cauza pandemiei COVID-19 nu a mai avut surse de venit, nemaiavând clienţi şi fiind nevoită să revină în ţară alături de inculpat.
La data de 18.05.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Ploiești au efectuat 3 percheziții domiciliare pe raza orașului Mizil, în urma cărora 4 persoane au fost duse la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești, în vederea audierii.
Cei doi au fost carantinaţi de autorităţile române concomitent, începând cu 03.04.2020, ulterior revenind în oraşul Mizil.
În cursul zilei de azi, Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă a inculpatului Z.M.C. pentru o perioadă de 30 de zile.