134 de voturi PENTRU = UNANIMITATE. Acesta este rezultatul votului din Senatul României în ședința de plen din data de 12 mai 2020 pentru “Propunerea legislativă privind Legea Laptelui și a produselor lactate”. Un rezultat care arată într-un mod clar că actuala situație de pe piața produselor lactate nu mai poate fi tolerată.
“Plecând de la nevoia de a proteja sănătatea românilor, am susținut de la tribuna Senatului Proiectul de lege pe care l-am promovat împreună cu colegii senatori social – democrați, ce are drept scop o mai bună informare a consumatorilor asupra calității produselor lactate aflate pe rafturile magazinelor. Proiectul nu reprezintă o sarcină birocratică în plus pentru producători sau distribuitori, căci nu e foarte complicat să adaugi un logo și să modifici o etichetă. Cred însă că aceste lucruri vor fi edificatoare pentru cumpărători și vor obliga comercianții să fie sinceri în privința produselor lor. Nu putem tolera ca produsul natural să stea alături de produsul obținut prin diverse procedee industriale, satisfăcând interesele unora de a scădea costurile de producție și de a-și maximiza profitul pe seama sănătății românilor”, a declarat senatorul Lucian Trufin.
Astăzi, în România, laptele și produsele lactate se comercializează în același spațiu cu produsele obținute doar din grăsimi vegetale sau în amestec cu laptele, dar prezentate ca produse lactate sau brânzeturi, ce poartă denumiri comerciale care creează ideea că sunt produse lactate fabricate doar din lapte.
“Voi susține necesitatea adoptării acestui proiect de către Camera Deputaților în cel mai scurt timp posibil și am convingerea că odată ce va deveni lege, românii nu vor mai putea fi mințiți și vor avea posibilitatea să identifice și să deosebească la raft laptele și produsele lactate, față de celelalte produse care au în compoziție și grăsimi vegetale. Mai mult, consumul de lapte va crește, susținând astfel în mod decisiv ramura din zootehnie și anume creșterea animalelor de lapte a cărui șeptel a scăzut dramatic în ultimii ani.
In fapt, Legea laptelui și a produselor lactate este despre respectarea muncii producătorului român și despre sinceritatea acestuia vizavi de calitatea produselor lactate pe care le comercializează!” a mai declarat senatorul botoșănean.
Proiectul de lege privind “Legea laptelui și a produselor lactate” a fost trimis spre dezbatere și adoptare la Camera Deputaților în calitate de cameră decizională.
Sursa: comunicat PSD