Polițiștii botoșăneni au întocmit un dosar penal pentru violență în familie în cazul celor doi copii, de 11 și 13 ani, care au fugit de acasă, după ce bunica i-ar fi certat că stau pe telefon fără acordul ei.
Aceștia au fost preluați de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani.
În fața asistentului social din cadrul Compartimentului abuz, de la DGASPC, fetița a spus că situația conflictuală a pornit de la faptul că ea și fratele său s-au uitat la desene animate pe telefonul mobil, fără acordul bunicii.
„Bunica s-a supărat, m-a certat şi m-a lovit peste cap. Am decis împreună cu fratele meu să plecăm de acasă şi ne-am petrecut noaptea într-o poiată a unei vecine. Nu ne-a fost frică şi nici frig”, a povestit minora.
Reprezentanții DGASPC Botoșani susțin că fetița nu o percepe pe bunica sa ca pe o ameninţare şi doreşte să se întâlnească cu aceasta.
„Cazul este în curs de evaluare, în acest moment având loc evaluarea psihologică a copiilor la sediul Serviciului de Intervenţie Specializată pentru Copil şi Familie din subordinea DGASPC Botoșani”, a precizat directorul DGASPC Botoșani, Dan Șlincu.
FOTO Cei doi frați din Botoșani, care au fugit de acasă, preluați de DGASPC. „Au stat toată ziua bătuți și înfometați”