Incredibil! Doi puști de 10 ani i-au tăiat cablul de internet profesorului de matematică pentru că le dădea prea multe teme!

Claustrarea pare să nu priască tuturor elevilor. Dacă unii dintre copii s-au adaptat de minune sistemului de învățământ online, altora li se pare o corvoadă, mai ales dacă dascălii se „întrec cu gluma” și le plasează o cantitate apreciabilă de lecții pentru acasă. Și cum elevii sunt inventivi când vine vorba să se eschiveze de la făcutul temelor, de aici și până la găsirea unei soluții „tactice” de a scăpa de obligații nu mai este decât un pas.

O întâmplare de-a dreptul hazlie s-a petrecut în județul Buzău. Doi puști în vârstă de 10 ani, colegi de clasă și prieteni la cataramă, s-au hotărât să „pună piciorul în prag”, exasperați fiind de volumul de teme pe care profesorul le administra cu regularitate.

Ei și-au pus mintea la contribuție chibzuind o soluție pentru a ieși din impas. Și cum scuzele de genul „mi-am uitat caietul acasă” ieșeau clar din calcul, copiii au recurs la o strategie radicală, după principiul „La situații disperate este nevoie de măsuri disperate!”. Prin urmare, după un adevărat consiliu de război, puștanii au decis că cea mai înțeleaptă metodă prin care puteau să scape de teme este să-i taie profesorului conexiunea la internet. Așa că cei doi „frați de arme” s-au deplasat până la locuința dascălului, aflată în Cartierul Micro 4, s-au strecurat în bloc și, cu ajutorul unei scări, au decuplat cablul de la cutia de joncțiune.

Fericiți au luat drumul înapoi spre casă, însă aici îi aștepta o surpriză de proporții. Profesorul de mate a urmărit amuzat „misiunea imposibilă” pe camera de supraveghere și, folosind hotspot-ul telefonului, le-a mai administrat celor doi elevi o „porție” de teme.

„Am aruncat o privire întâmplător și i-am văzut pe cei doi puști la treabă, tăind cablul de internet. Mi-am dat seama care era mobilul acțiuniii lor și m-am gîndit să le fac și eu o surpriză și, folosind hotspot-ul telefonului, le-am trimis un cadou special care să-i aștepte la sosirea acasă”, a declarat profesorul de matematică pentru Barikada.ro. Dascălul nu a reclamat fapta elevilor la poliție, mai ales că părinții acestora au spus că vor remedia stricăciunile produse de odrasle.

Sursa: jurnaldevrancea.ro

One thought on “Incredibil! Doi puști de 10 ani i-au tăiat cablul de internet profesorului de matematică pentru că le dădea prea multe teme!

  1. Păi, dacă profesorul nu-l poate lăsa pe elev, nici măcar corigent, ce să ne mai așteptăm? Ba mai mult, profesorul trebuie să se consulte cu elevul și părinții acestuia, pentru nota acordată! Cred că în perioada imediat următoare, o să apară și alte „pozne nevinovate” din partea elevilor. Cât mai vreți să-i umiliți?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *