Un tânăr de 26 de ani, din comuna Moșteni- Teleorman, și-a pierdut viața, după ce mașina pe care o conducea a intrat într-un stâlp electric. Tragicul eveniment rutier a fost anunțat la 112, în această dimineață, în jurul orei 5.30, iar la fața locului s-au deplasat mai multe echipe de intervenție de la Videle, inclusiv un echipaj de descarcerare.
Impactul a fost atât de puternic, încât pompierilor le-a luat minute bune pentru scoaterea trupului dintre fiarele contorsionate ale autoturismului. Acesta era în stop cardiorespirator, iar în ciuda manevrelor de resuscitare, medicii au fost nevoiți să declarare decesul.
Din primele informații, tânărul era singur în mașină și se deplasa pe strada principal din comuna Moșteni. Din motive încă necunoscute, a pierdut controlul autoturismului, a părasit partea carosabilă și s-a izbit violet de stâlpul din beton. Oamenii din localitate spun că bărbatul venea de la serviciu, fiind angajat la o societate din București.
Sursa: infotr.ro.