Violeta Alexandru a precizat că angajatorii pot să beneficieze în continuare de aceste fonduri pe baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere care să ateste că datele sunt corecte.
Şomajul tehnic va continua până la 1 iunie în aceleaşi condiţii pentru toţi cei care au fost afectaţi de pandemie, iar după această dată se va prelungi doar pentru câteva domenii, a declarat, miercuri seara, ministrul Muncii, Violeta Alexandru.
„Şomajul tehnic se va prelungi cu siguranţă până la 1 iunie pentru toate domeniile acoperite şi acum, iar de la 1 iunie doar pentru câteva. E importantă şi legea votată în Parlament, dar şi opţiunea pe care noi Guvernul o avem, pe baza studiilor epidemiologice realizate, de a canaliza această măsură a şomajului tehnic – care este totuşi o măsură pasivă, înseamnă că persoana stă acasă, ca măsură de protecţie desigur, dar este o persoană inactivă prin faptul că stă acasă – doar pentru câteva domenii. (…) Va continua şomajul tehnic până la 1 iunie în aceleaşi condiţii pentru toţi cei care au fost afectaţi de pandemie şi fac dovada că au suspendat temporar contractele angajaţilor, adică i-au înscris în şomaj tehnic”, a spus Violeta Alexandru, la Digi 24.
Aceasta a precizat că angajatorii pot să beneficieze în continuare de aceste fonduri pe baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere care să ateste că datele sunt corecte. „Apropo, suntem în pline verificări ale acestor aspecte. Toţi cei care vor şi doresc să solicite acest sprijin o vor putea face până la începutul lunii iunie, după care va fi canalizat pe câteva domenii, iar restul măsurilor guvernului vor fi pentru revenirea în activitate. Aceasta este intenţia noastră şi propunerea pe care o voi face mâine în şedinţa de Guvern, urmând ca de la 1 iunie să beneficieze câteva domenii, industria de spectacole de pildă, dar rămâne să armonizăm cu legea care a trecut acum de Parlament şi care va ridica foarte multe probleme, în practică, pentru colegii mei din Sănătate şi din domeniul Afacerilor Interne, mai degrabă sub aspectul siguranţei persoanelor, iar în ceea ce mă priveşte trebuie să mă armonizez vizavi de centrele comerciale”, a adăugat ministrul Muncii.
Ea a reamintit că din această încasare de 75% din salariul mediu brut pe care o face angajatorul pentru fiecare angajat trebuie plătite contribuţiile, precizând, totodată, că s-a decis asupra acestei măsuri a şomajului tehnic, pentru că „nu se pierde legătura între angajator şi angajat”.
În legătură cu măsurile care se vor lua după 1 iunie, ministrul Muncii a susţinut că este vorba de acoperirea unei părţi din costul salarial, undeva între 35% şi 45%, pentru o perioadă de trei luni, în sumă fixă, dar această măsură încă se discută cu sindicatele şi patronatele.
„Restul economiei noastre va fi sprijinită în mod activ ca să îşi reia activitatea printr-un pachet de măsuri active, adică măsuri care să sprijine revenirea în activitate, pentru o perioadă de trei luni, în sumă fixă. Ne gândim să acoperim o parte din costul salarial, undeva între 35 şi 45%. Discutăm activ cu sindicatele şi patronatele şi urmează să decidem până la 1 iunie. Pentru o perioadă de trei luni în sumă fixă după care suma va descreşte pe măsură ce companiile reintră în activitate”, a adăugat ea.
Nu în ultimul rând, ministrul Muncii a afirmat că pentru cele două săptămâni din luna martie, sumele pentru şomajul tehnic au fost achitate integral, iar până la sfârşitul lunii mai se vor face toate plăţile pentru aprilie. Potrivit sursei citate, cea mai mare parte a angajatorilor au făcut plăţile către angajaţi, chiar dacă mai sunt semnale de la oameni care spun că nu şi-au primit fondurile de şomaj tehnic aferente lunii martie. „Acest lucru este foarte grav. Toţi cei care se confruntă cu această realitate trebuie să facă de urgenţă o sesizare la Inspectoratele Teritoriale de Muncă”, a avertizat Violeta Alexandru.
În ceea ce priveşte situaţia contractelor suspendate, ministrul Muncii a afirmat că în momentul acesta cifra fluctuează de la o zi la alta, fiind între 900.000 şi un milion de contracte suspendate. „Au fost nişte modificări la sfârşitul lunii aprilie, în general pe la sfârşitul lunii şi începutul lunii se văd nişte modificări, consider că unele contracte a căror suspendare a fost întreruptă se regăsesc în creşterea numărului de contracte încetate. M-am uitat puţin pe tipul de contracte, respectiv al tipului de persoane cărora le-a încetat, şi am văzut că este forţă de muncă activă, pe care trebui să o readucem cu toată forţa în economie. Mă concentrez cum putem să-i aducem pe aceşti oameni în activitate”, a adăugat şeful de la Muncă.
Potrivit cifrelor centralizate de Inspecţia Muncii şi transmise de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, numărul contractelor de muncă încetate de la instituirea stării de urgenţă (16 martie) a înregistrat miercuri un nou maxim, de 349.705 de astfel de contracte.
Numărul contractelor de muncă încetate de la instituirea stării de urgenţă se află în creştere constantă în fiecare dintre informările Ministerului Muncii. Lucrătorii cu contracte de muncă încetate nu beneficiază de şomajul tehnic suportat de stat.
Din cele 349.705 de contracte de muncă încetate înregistrate joi, 62.620 sunt din Comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, 61.330 sunt din Industria prelucrătoare, iar 50.713 sunt din Construcţii.
Pe de altă parte, numărul contractelor de muncă suspendate de la instituirea stării de urgenţă şi până joi era de 891.091, a doua zi consecutivă de scădere.
Dintre acestea, 260.338 de contracte suspendate erau din Industria prelucrătoare, 157.746 din Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, iar 112.952 din Hoteluri şi restaurante.
Sursa: RomaniaTV