Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 46 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea hotărârii judecătorești, amenințare și violență în familie.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că la data de 13 mai 2020, acesta s-a deplasat la locuința comună pe care o deține împreună cu soția sa, de pe strada Sucevei din municipiu, încălcând astfel ordinul de protecție emis prin sentința Judecătoriei Botoșani, la data de 21.02.a.c.
Mai mult de atât, bărbatul, având asupra sa un obiect tăietor înțepător, a exercitat față de soția sa, amenințări cu acte de violență.
În conflictul dintre cei doi a intervenit fiul acestora, un tânăr de 20 de ani, împrejurare în care a fost rănit, în zona feței, de către tatăl său.
Ulterior, bărbatul de 46 de ani a părăsit locul faptei, fiind depistat în scurt timp, de către polițiști, pe raza municipiului Botoșani.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani, cercetările fiind continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judedătoria Botoșani, urmând ca în funcție de rezultat să se propună soluție procedurală.
VIDEO & FOTO Scandal puternic într-un apartament din Botoșani. Un tată, care avea interdicția de a se apropia de familie, și-a rănit fiul. Patru mașini de Poliție au ajuns la fața locului