Magda Săndulachi Babii, asistenta medicală din Botoșani care a murit, la scurt timp după ce a fost declarată vindecată de coronavirus, va fi înmormântată vineri, la cimitirul Pacea. Trupul neînsuflețit al acesteia a fost depus la Biserica din curtea Spitalului Județean Botoșani, pentru ca cei care au iubit-o și apreciat-o să îi aprindă o lumânare și să își poată lua rămas bun de la ea.
La căpătâiul său va sta fiica acesteia, o adolescentă de 17 ani, care a avut o relație specială cu mama sa.
Aceasta a fost diagnosticată cu coronavirus încă de la începutul epidemiei în județul nostru, a fost în comă, a stat intubată, dar din păcate nu a supraviețuit.
Culmea, înainte de a muri, acesteia i s-au făcut încă două testări, iar rezultatele au fost negative.
Magda Săndulachi Babii era apreciată de colegi și extrem de iubită de familia sa. Are o fată pe care și-a dorit-o enorm și a luptat mult să o aibă.