FC Botoșani intră în cantonament. Un complex cu 40 de camere a fost închiriat pentru echipă

Lotul echipei FC Botoșani va sta în cantonament în complexul Rediu minim două săptămâni urmând ca pregătirea să se facă în pădurea din zonă și la baza de la Stăuceni. Valeriu Iftime, patronul FC Botoșani, a precizat că a închiriat tot complexul Rediu care dispune de 40 de camere, restaurante și care oferă condiții foarte bune. Vestea bună este că în afara jucătorilor argentinieni, toți ceilalți fotbaliști vor fi vineri în Botoșani.

„În mod normal vin toți. În seara asta apare și Dugandzic. Cred că vom găsi o soluție și pentru Rodriguez. Vineri îi vom avea la antrenament. Vom avea un cantonament. Ne-am înțeles cu domnul Calistru care are condiții bune la Rediu. Vom închiria întreg complexul și va fi doar pentru FC Botoșani. Mi-a oferit niște condiții cu bucătar personal, fiecare cu masa lui. Facem acum o primă testare și dacă toți sunt negativ vom începe antrenamentele. Au condiții pentru pregătire fizică. Grupul este izolat complet și rămâne minim 14 zile la Rediu”, ne-a spus Valeriu Iftime.

FC Botoșani a început deja testarea staff-ului tehnic și administrativ precum și a jucătorilor care au venit până acum.

„Am început testarea jucătorilor și a celor din staff. Inclusiv eu m-am testat pentru că intru în contact cu ei, chiar dacă mai rar și chiar dacă e cu mască. Testarea presupune niște cheltuieli destul de mari, câte 2000 de euro la fiecare testare. Până la urmă, nu sunt multe lucruri de comentat. Dacă nu facem ceea ce trebuie, ne putem bloca. Blocarea campionatului este cea mai dificlă și mai costisitoare măsură care se poate lua. Trebuie să facem toate eforturile. Din acest motiv am căutat un hotel în afara orașului și încercăm să gestionăm foarte bine grupul”, a adăugat Valeriu Iftime.

fcbotosani.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *