Primarul comunei Cristești, Lucian Borfotină, a înfiat, la distanță, cinci copilași din Africa. El a văzut o postare a omului de afaceri Ștefan Mandachi de la Suceava, prin care arăta cum poti hrani niste copii flamanzi din Africa, atat de simplu, chiar si de la distanta. Totul printr-o aplicatie ShareTHEMeal, aflata sub atentia ONU.
„Unul din trei copii africani are creșterea fizică afectată, iar foamea provoacă aproape jumătate dintre decesele copiilor de pe continent. Nouă copii africani din zece nu au parte de dieta minimă stabilită de Organizația Mondială a Sănătății, iar doi din trei nu primesc mesele în mod regulat. Stefan Mandachi merge pe ideea ca orice bine facut se face zgomotos, adica in gura mare sa afle cat mai multa lume si daca afla mai multa lume ajutorul poate fi mult mai mare”, spune Borfotină.
Așa că edilul a decis să hrănească cinci copii din Africa.
„Binele se face în gura mare! Iată un exemplu foarte simplu: astăzi am văzut pe pagina lui Iancu Guda că hrănește de la distanță doi copilași flămânzi din Africa printr-o aplicație Sharethemeal, supervizată de ONU. Nici prin cap nu mi-a trecut că-i atât de simplu să dai de mâncare la niște copii loviți de soartă, care tremură după o bucată de pâine și cană cu apă. Deci, dacă Iancu ar fi fost modest, sfios și tăcut, acum ZECE copilași (pe care i-am adoptat eu pentru un an) ar fi stat flămânzi, cu burta goală. Înțelegeți?”, a scris Stefan Mandachi pe Facebook.
Așa că primarul din Cristești, Lucian Borfotină, și-a provocat toți prietenii, cunoștințele, să „înfieze” copii din Africa.
„ Nu este o avere. Cu 14 lei poti hrani un copil o saptamana, cu 60 de lei il poti hrani o luna. Hrana pentru un copil din Africa pentru un an costa 730 de lei. Eu am ales sa iau in grija 5 COPILASI pe care sa-i hranesc in fiecare luna. Costa 300 de lei pe luna, iar de luna urmatoare voi asigura hrana pentru 10 COPILASI. Aplicatia SHARETHEMEAL se gaseste in Google Play sau App Store si acolo gasiti toate detaliile ( https://sharethemeal.org/en/index.html. Nu uita sa postezi si pe Facebook, ca sa vada si altii! Doamne ajuta!”, spune Lucian Borfotină.
E FRUMOS ce face acest primar, dar eu l-aș sfătui să facă un gest frumos si pt copiii de acolo, din comuna lui. Altfel…e circ!