Un nor de praf saharian și-a făcut simțită prezența în Botoșani, marți. Mai mulți șoferi şi-au găsit maşinile acoperite cu un strat de praf gălbui. Medicii recomandă ca în timpul acestui fenomen neplăcut să evităm să ieşim din casă şi să nu deschidem ferestrele. Mai ales cei cu afecţiuni respiratorii trebuie să fie foarte atenţi, pentru că praful le agravează suferinţa.
„Depunerile de praf în România vor putea fi observate în zonele și în intervalele în care va ploua, cu o probabilitate mai mare în noaptea de luni spre marți, 11/12 mai, în vest, nord-vest și în centru, iar îndeosebi în prima parte a zilei de marți, 12 mai, în zonele de deal și de munte, precum și în centrul și nord-estul teritoriului”, anunță meteorologii.
Meteorologii au emis, marți dimineață, mai multe avertizări meteo, printre care și una în care județul Botoșani este sub Cod portocaliu.
Astfel, în intervalului de valabilitate: 12 mai, ora 11:00 – 12 mai, ora 20:00, în cea mai mare parte a Moldovei, nordul Dobrogei și nord-estul Munteniei se vor semnala: intensificări puternice ale vântului, vijelii
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, nordul Dobrogei și nord-estul Munteniei vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală în general, cuprinse între 80 și 100 km/h și vijelii.