Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a dat ca model de bune practici Stațiunea Popăuți din județul Botoșani. După ce la finalul săptămânii trecute s-a aflat în vizită la renumita stațiune din Botoșani, Oros a scris, luni, pe contul său de Facebook, că specialiștii de la Popăuți „au reușit crearea unor exemplare perfect adaptate condiţiilor noastre de mediu”.
„Cu toții căutăm carne și produse lactate de calitate atunci când mergem la cumpărături! Aceasta este și responsabilitatea cercetătorilor de la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuţi, singura unitate din țară care are ca obiect de activitate cercetarea rasei de ovine Karakul. Pornind de la oile karakul şi încrucişându-le în rase specializate pentru producţia de carne şi pentru producţia de lapte, cercetătorii au reușit crearea unor exemplare perfect adaptate condiţiilor noastre de mediu şi aici mă refer la precipitaţii, temperaturi şi specific zonal. Și la noi se poate!”, a scris ministrul Agriculturii.
Dle Ministru !La oia Karakul au lucrat decenii cercetatori(zootehnisti,medici veterinari,biologi ,chimisti )si nu actualul colectiv reprezentat de director.In patru ani nu cred ca se poate crea o rasa .E bine de amintit ce a preluat si ce a facut in anii de cind este finantat de la buget.