Un bărbat din judeţul Iaşi încearcă să scape de o condamnare la patru ani de închisoare cu executare pe care a primit-o în urma unei agresiuni comise dintr-un motiv stupid. Costel Toma a fost găsit vinovat de judecătorie pentru vătămare corporală, însă a formulat apel, iar acum două zile, dosarul său a fost înregistrat la Curtea de Apel Iaşi, scrie Ziarul de Iasi.
Toma a fost protagonistul unui caz ce a avut loc tocmai în 2012. Pe 25 iunie 2012, victima şi iubita sa se aflau la un sătean, unde consumau băuturi alcoolice. La acea casă au ajuns în scurt timp Toma şi o altă persoană. La un moment dat, în glumă, femeia a început să glumească cu săteanul care îl însoţea pe Toma „căruia i-a introdus mâna în pantaloni şi cu privire la care a afirmat că are un penis prea mic pentru nevoile sale“, se arată în motivarea judecătorilor.
Gluma a degenerat, iar Toma i-a spus femeii că are „nevoie de ceva nou“, moment în care femeia a răbufnit, „după care şi-a dat jos pantalonii şi i-a arătat zona genitală“, potrivit aceluiaşi document. Toma a lovit-o cu palma peste faţă pe femeie, în sprijinul căreia a intervenit iubitul ei. În acel moment, Toma l-a lovit cu scaunul în cap pe acesta, care a căzut inconştient la podea. Victima a fost dusă la spital, unde a fost salvată de medici.