Vom plăti mai mult pentru consultațiile stomatologice din cauza noilor condiții impuse și a costurilor cu dezinfectanții. Cabinetele stomatologice au fost închise pe perioada restricțiilor, iar acest lucru le-a afectat puternic.
Toate materialele de protecție, biocidele, dezinfectanții, se găsesc foarte greu și la prețuri mult mai mari față de acum câteva luni, spune medicul stomatolog botoșănean, Dana Lăzăruc. Potrivit acesteia, „prețurile au crescut aproape de zece ori, iar costul ridicat al măsurilor va cădea efectiv pe umerii pacienților, iar puterea lor de cumpărare va fi clar mult mai mică”
„Din păcate, specialitatea de stomatologie a fost singura din ramura de medicină care a avut activitatea suspendată pe perioada stării de urgență, mai puțin urgențele stomatologice care se efectuau în secțiile UPU ale spitalelor județene. Cabinetele stomatologice au fost și sunt profund afectate de această criză pentru că majoritatea au avut activitatea suspendată, au fost doar foarte puține cabinete care s-au autorizat să lucreze pe această perioadă. Va fi redus semnificativ numărul de pacienți pentru că nu-i vei mai putea programa la intervale scurte de timp, trebuie să îți iei acel interval de timp de minim 20-30 de minute pentru a face sterilizarea, dezinfectarea cabinetului”, spune, în cadrul interviurilor PES Activists, Dana Lăzăruc.
Adevărul e că, înainte de covid, toată lumea își permitea să meargă la stomatolog… Prețurile sunt exorbitante! Eu ,de exemplu, cu toate că intră două salarii în casă, nu-mi permit să am grijă de dantură deși aș avea mare nevoie. Lucrările stomatologice ar trebui incluse în asigurarea medicală.