Doctorul Virgil Musta, şef de secţie la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, spune că mănușile, în special, sunt utile o scurtă perioadă de timp și că trebuie aruncate după ce am terminat o activitate, dar și că nu trebuie să exagerăm și să purtăm măști și mănuși în mașină, când suntem singuri, ori în aer liber, ci doar atunci când urmează să ne întâlnim cu cineva, ori mergem în locuri aglomerate.
„Mănușile sunt utile pentru o perioadă scurtă de timp, când avem de desfășurat o activitate cu riscul de a ne contamina mâinile, în cazul în care nu ne putem spăla imediat pe mâini. După ce am terminat activitatea, aruncăm mănușile și ne spălăm imediat pe mâini. În caz contrar, mănușa fiind contaminată e ca o mână contaminată. Mai mult, ai tendința să crezi că ești protejat de mănușă, duci mâna la gură, la nas și te contaminezi. Trebuie să te dezobișnuiești să duci mâna spre față, indiferent dacă ai mănușă sau fără. Purtăm mănuși doar atunci când desfășurăm o activitate cu risc de contaminare. La fel și cu masca. Nu o purtăm dacă suntem singuri în mașină, dacă suntem acasă, dacă mergem în aer liber. Dar dacă mergem într-un loc aglomerat sau ne întâlnim cu o altă persoană, e importantă distanțarea și purtarea măștii”, a spus dr. Virgil Musta, conform observatornews.tv.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, începând cu 15 mai și până la sfârșitul anului, românii vor fi obligați să poarte măști de protecție în spațiile publice închise.