Un bărbat de 71 de ani, din Botoșani, care a ajuns la spital în urma unui accident produs joi, chiar de el, a aflat că este suspect de COVID-19.
Accidentul a avut loc pe drumul DN 29 D. Omul ar fi ațipit la volan, a ieșit de pe carosabil și s-a izbit într-un copac.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în acest caz şi l-au condus la spital pentru a i se recolta probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Bărbatul avea și mai multe traumatisme, așa că a fost supus unui examen tomograf la coloana cervicală. Așa au descoperit medicii că o parte a plămânului drept are un aspect mat și l-au internat pe secția de COVID-19 a Spitalului Județean Botoșani.