Un numar de 245 salariați din cadrul centrelor rezidențiale din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani au fost 14 zile izolați la locul de muncă, până în data de 24 aprilie, iar din data de 25 aprilie alți 270 de angajați sunt in zolare la locul de muncă, tot pentru 14 zile. Toți angajații centrelor rezidențiale de adulți care au intrat in tura a doua, au fost testați de cadrele din DSP, iar rezultatele au fost negative.
,, Până in acest moment nu avem colegi sau beneficiari infectați cu virusul COVID 19 , asta și datorită faptului că toți colegii nostri au înțeles că trebuie să respecte toate măsurile de protecție care au fost stabilite. Le mulțumesc pentru acest lucru și le mulțumesc pentru tot efortul depus in această perioadă,, a declarat Dan Șlincu, directorul DGASPC Botoșani.
Pentru faptul că nu a respectat prevederile ordonanței, refuzănd izolarea la locul de muncă un salariat al acestei instituții, din cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență Leorda, a fost cercetat de comisia de disciplină a direcției și a fost emisă dispoziție a directorului executiv de desfacere a contractului de muncă. De asemenea, pentru aceste abateri, a fost sancționat contravențional de către cadrele din Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.