Un tânăr de 21 de ani care a comis o crimă în Centrul Vechi al municipiului Botoșani a fost condamnat definitiv, miercuri, de magistrații Curții de Apel Suceava. Este vorba de Bogdan Constantin Temelie, din județul Dolj, care l-a ucis, în vara anului trecut, pe botoșăneanul Marius Pompas în urma unei altercații pe care a avut-o într-un hotel din Centrul Vechi.
Acesta a primit o pedeapsă de 12 ani de închisoare pentru omor, judecătorii suceveni menținând sentința dată în luna martie de judecătorii de la Tribunalul Botoșani.
Marius Pompas, care ar fi urmat să împlinească 23 de ani, a avut o divergență cu Bogdan Constantin Temelie de la o fată. Agresorul venise din județul Dolj pentru a se întâlni cu fata respectivă, însă a ajuns să îl cunoscă și pe Marius. În urma unor discuții despre tânără, între cei doi a izbucnit un scandal, iar olteanul a luat o etajeră din ceramică de la baia hotelului în care se aflau și l-a lovit în cap pe tânărul din Botoșani.
O ambulanță l-a transportat pe acesta la Spitalul Județean de Urgență Mavromati, iar de aici a fost transferat la Iași. Botoșăneanul a fost diagnosticat cu multiple plăgi în regiunea occipitală, un traumatism cranian acut prin agresiune, fractură deschisă cu înfundare regiune parietală dreaptă şi comă de gradul II.
El a stat mai o săptămână internat pe Secția de reanimare a Spitalului de Neurochirurgie din Iași, însă, din cauza traumatismelor suferite, nu a supraviețuit.
Instanța de la Suceava decis, tot miercuri, majorarea cuantumului daunelor morale pe care Constantin Bogdan Temelie a fost obligat să le plătească rudelor victimei sale, Cucu Roxana Cătălina, Asmarandei Cristina Gabriela şi Pompaş Andreea Mădălina, de la câte 30.000 de lei fiecare la câte 50.000 de lei fiecare