Liderul PSD Botoşani, Doina Federovici, a transmis, luni, un mesaj de condoleanţe după decesul la vârsta de 68 de ani al medicului Mariana Andrioaie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati. Decesul a survenit după infecţia cu virusul COVID-19. Iată mesajul integral:
„Drum lin și cu lumină, doamnă doctor!
Botoșaniul a pierdut astăzi un adevărat simbol al devotamentului față de semeni. Un om care și-a dedicat întreaga carieră salvării vieții semenilor. Nimeni nu-i va putea număra vreodată pe toți cei pe care doctorul Mariana Andrioaie i-a vindecat. Și a făcut asta până aproape în ultimele sale clipe.
Un OM și un prieten excepțional, un medic desăvârșit, dedicat și cu adevărat atins de har.
Am avut onoarea să îi fim prieteni, iar durerea pe care o simțim este alinată de gândul că, astăzi, mii de pacienți trăiesc datorită dumneaei. Prin tot ceea ce a făcut pentru ei și familiile lor, va trăi veșnic. Lasă în urma sa rude, prieteni și colegi îndurerați. Doamna doctor a fost un exemplu demn de urmat, mereu a fost dornică să ajute oamenii, de aceea a preferat până în ultima clipă să fie alături de pacienți. A plătit tributul suprem în această luptă tăcută. Modestia, profesionalismul și delicatețea sa au fost exemple pentru noi. Plecarea sa dintre noi lasă un gol, dar şi amintirea unui om despre care s-a vorbit şi se va vorbi numai de bine.
Medicina botoșănean a pierdut un bun specialist, un medic de categorie superioară, o persoană activă și plină de viață. Medicul primar de medicină internă, Mariana Andrioaie, în cei peste 40 de ani ai carierei sale a fost Director medical al Spitalul Județean de Urgență Mavromati, medic șef al secției medicale, consilier județean președinte al comisiei de sănătate. Recunoștință veșnică pentru devotamentul profesional și toată activitatea sa remarcabilă.
Dumnezeu să o odihnească în împărăția Sa!
În numele tuturor colegilor social democrați transmitem Sincere condoleante familiei îndurerate!