Fosta şefă a Centrului Medical Judeţean Suceava din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Lorena Adriana Bîrleanu, în vârstă de 46 de ani, a murit, sâmbătă dimineață. Aceasta avea simptome specifice coronavirusului.
Sâmbătă dimineață, la locuința acesteia a fost chemată o ambulanță, dar aceasta a intrat însă în stop cardio-respirator și nu a mai putut fi salvată.
Dosarul acesteia se afla pe rolul instanței din Botoșani.
Bîrleanu era acuzată de săvârşire infracţiunilor de luare de mită în formă continuată și fals intelectual, în urma unei anchete derulate de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava.
În perioada ianuarie – aprilie 2018, Adriana Lorena Bîrleanu, în calitate de medic-șef în cadrul Centrului Medical Județean Suceava, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a primit de la mai mulți pacienți sume de bani cuprinse între 50-100 lei.
Banii respectivi au fost primiți de medic pentru a întocmi și elibera diferite procese-verbale de incapacitate temporară de muncă, eliberarea concediilor medicale, a fișelor medicale, decontarea unor rețete medicale, eliberarea unor bilete de trimitere pentru analiza RMN.
O parte din aceste documente au fost completate în fals, prin consemnarea în cuprinsul lor unor împrejurări necorespunzătoare adevărului; în condiții normale, pacienții respectivi nu ar fi beneficiat de avantajele oferite de aceste înscrisuri.
Pe 15 mai 2018, procurorii efectuat percheziții domiciliare în cinci locații în cazul Bîrleanu, atât la serviciu, cât și la locuințele acesteia.
Medic plasat sub control judiciar de către magistrații Tribunalului Botoșani, într-un dosar care a fost instrumentat de DNA