O femeie de 32 de ani, din comuna suceveană Drăgoiești, și-a acuzat nașa de cununie, o femeie de 29 de ani, din aceeași localitate de furt. Fina se afla acasă cu cei trei copii minori, când a fost vizitată, marți seară, de nașa de cununie împreună cu o fiică de-a sa. În urma unor neînțelegeri nașa a plecat de la fină cu un televizor și un cuptor electric de pâine pe care i le făcuse cadou la nuntă.
Nașa spune însă că nu a furat aparatele electronice, ci fina i le-a înmânat. În plus, femeia avea și documentele prin care atestă că le-a cumpărat. Polițiștii suceveni au întocmit un dosar penal pentru furt, prejudiciul fiind de 1000 de lei.