Crimă în zi de Paște! Un copil de zece ani a fost ucis

Un bărbat din Arad şi-a găsit, luni seara, copilul de aproximativ 10 ani mort, în locuinţă, după ce fusese înjunghiat, iar mama băiatului delira, având şi ea răni.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul era plecat de acasă, din municipiul Arad, într-o localitate vecină pentru a-şi hrăni animalele, iar la întoarcere şi-a găsit copilul decedat, iar soţia se afla lângă cadavrul băiatului, delirând, potrivit News.ro.

Copilul de aproximativ 10 ani fusese înjunghiat, iar mama acestuia era şi ea grav rănită. Bărbatul a sunat imediat la numărul de urgenţe 112, iar la faţa locului au sosit echipaje de poliţie, dar şi procurori.

Ei au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

Femeia a fost transportată în stare critică la spital și medicii încearcă să o salveze.

Primele date arată că ușa apartamentului nu era forțată, iar vecinii spun că nu au auzit nimic.

Una dintre ipotezele luate în calcul de anchetatori este că ar fi vorba despre o crimă urmată de o tentativă de sinucidere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *