Sindicaliştii, singuri în faţa Prefecturii, la mitingul de luni

Sindicaliştii au rămas singuri în faţa Prefecturii
Sindicaliştii au rămas singuri în faţa Prefecturii

Sindicaliştii Dumitru Aionesei (BNS), Liviu Axinte (CSDR), Vasile Chiru (BNS), Marius Oroşanu (Cartel Alfa) şi Ştefan Ţarcă (CNSLR-Frăţia) au fost singurii participanţi la mitingul pro-guvernamental organizat, luni dimineaţă, în faţa Prefecturii. Sindicatele au invitat să iasă în stradă susţinătorii actualei puteri, însă politicienii şi populaţia au refuzat să dea curs invitaţiei. Cei cinci sindicalişti au stat în faţa Prefecturii un sfert de oră, după care s-au retras.

„Se constată că niciun sindicalist, nicio persoană nu susţine această guvernare. Atunci când a fost vorba de protest împotriva modificării Codului Muncii, a actualului guvern şi a PDL, s-a văzut că au fost câteva sute de oameni care au ieşit în stradă. Când a fost vorba de o susţinere pentru actuala guvernare, n-a fost nici un om, nici măcar un director numit politic. N-au avut nici măcar acest curaj să se exprime public, să îşi exprime simpatia sau recunoştinţa pentru numirea politică pe care au avut-o„, a afirmat Marius Oroşanu.

Acţiunea sindicaliştilor i-a pus la treabă pe jandarmi, care au venit cu zecile în Piaţa Revoluţiei. Ei au montat garduri de protecţie, însă în scurt timp au fost nevoiţi să le strângă.

„Nu este nicio risipă de efort. Noi ne-am făcut treaba noastră. Dumnealor au estimat un număr de participanţi. Noi nu am putut să prevedem că dumealor nu vin”, a afirmat şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Constantin Moroşanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *