Societatea Locativa a demarat, începând cu data de 4 aprilie, un amplu program de dezinfecție a locuințelor (scărilor de bloc) pe care le administrează, în speță locuințele ANL și blocurile de locuințe sociale. Au fost astfel supuse dezinfecției, scările de la blocurile ANL din cartierele Cișmea, Călugăreni, Bucovina, și de pe Calea Națională – O4 și H4. Procedurile de dezinfecție au fost efectuate și la Cămin Arca, Cămin Textila, Cămin Indagro și blocurile nr. 135 și140 din Parcul Tineretului.
Începând de ieri s-a trecut la a doua etapă de dezinfecție. Procedura este efectuată cu substanțe omologate și în conformitate cu normele legale în vigoare și se va desfășura din două în două săptămâni, până la finalizarea stării de urgență sau atâta timp cât necesitățile o vor cere.
În plus, s-au montat dispensere pentru dezinfecția mâinilor la intrările în scările de bloc și s-au pus preșuri care au fost îmbibate cu soluție dezinfectantă.
”În calitate de administratori ai acestor imobile vom face în continuare toate cele necesare pentru a reduce cât mai mult riscul de îmbolnăvire cu Covid-9 pentru chiriașii noștri. În același timp, le cerem acestora să dea dovadă de responsabilitate civică și să respecte cu strictețe toate reglementările în vigoare”, se precizează într-un comunicat al Locativa.