Urmare a sesizărilor primite din partea Sindicatului salariaților din Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani cu privire la sabotarea activității de către conducerea instituției, prin Ordin al Prefectului, o echipă formată din trei persoane de la nivelul Instituției Prefectului au verificat cele semnalate.
Astfel, s-a constatat că platforma dedicată primirii cererilor nu a funcționat în perioada 6-8 aprilie, angajații AJOFM folosind laptopurile conectate la rețeaua wi-fi pentru a descărca și prelucra cererile trimise la adresa de email dedicată.
Totodată, s-au constatat deficiențe privind înregistrarea și circuitul documentelor la nivel de instituție, nerespectându-se astfel procedura internă.
De asemenea, nu există la nivelul instituției procedură privind modul de intervenție în situații de nefuncționare a sistemului informatic sau alte documente scrise în care să fie consemnate intervențiile efectuate asupra echipamentelor informatice
Nu s-a efectuat plata indemnizațiilor de care beneficiază salariații pe durata
suspendării temporare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului ca urmare a efectelor produse de coronavirus, motivul susținut de către Serviciul Buget a fost lipsa bugetării, preconizându-se că primele plăți vor fi efectuate începând cu data de 13 aprilie.
În perioada reclamată de petiționari au fost primite și raportate la ANOFM 290 de solicitări de la angajatori. Au fost vizate bun de plată în perioada 3-8 aprilie un număr de 190 solicitări, însă nu a fost acordată viza de control financiar preventiv, așadar plățile nu au fost aprobate de conducerea AJOFM și nu au fost efectuate.
În ceea ce privește reclamațiile la adresa persoanei care se ocupă de partea de IT, informaticianul instituției a primit decizia conducerii privind încetarea raportului de serviciu începând cu data de 17.04.2020 urmare a demisiei.
Luând în considerare toate neconformitățile identificate, echipa de control a propus înaintarea raportului de control către conducerea ANOFM spre informare și dispunere a măsurilor legale și către Ministerul Muncii și Protecției Sociale în vederea verificării de către Corpul de Control al Ministrului a deficiențelor constatate.
Sursa: comunicat Cancelaria Prefectului Botoșani