FOTO & VIDEO! Polițiști, jandarmi și militari, în stradă. Acțiune cu peste 50 de efective în Botoșani

Poliţiştii botoşăneni continuă să acţioneze întegrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pentru verificarea respectării normelor impuse în contextul stării de urgenţă. Zilnic desfăşoară activităţii specifice pentru prevenirea şi combaterea răspândirii COVID-19.

În ultimele 24 de ore,  poliţiştii botosăneni au organizat trei acţiuni pe raza
municipiului Dorohoi, oraşului Flămânzi, şi Secţiei de Poliţie Rurală nr.7
Darabani.

Au fost agrenate peste 50 de efective, ocazie cu care au fost
legitimate 274 de persoane şi verificate 284 de autovehicule. În urma
neregulilor constatate au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale în
valoare totală de peste 36.000 de lei.

Totodată,  au fost efectuate verificări cu privire la respectarea măsurii de izolare în cazul a 560 de persoane, fiind de asemenea verificate 103 localuri publice cu privire la respectarea interdicţiilor pe timpul stării de urgenţă.
Au fost aplicate 77 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală
de peste 500.000 de lei, dintre care 69 pentru nerespectarea măsurilor privind restricţionarea circulaţiei în valoare totală de peste 380.000 de lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *