Meteorologii au realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor pentru următoarele două săptămâni.
În Moldova, în perioada 14-15 aprilie valorile termice vor scădea accentuat, la început în nordul şi în centrul regiunii, apoi şi în sud, vremea devenind mult mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an; în medie, maximele vor fi de 9…14 grade, iar minimle de -2…3 grade. Apoi vremea se va încălzi apreciabil, valorile diurne vor ajunge, în data de 17 aprilie,
la o medie de 20…22 de grade, iar cele nocturne de 3…8 grade. Ulterior, temperaturile vor scădea uşor, dar în general se vor menţine până la finalul intervalului de referinţă apropiate de cele caracteristice în a doua jumătate a lunii aprilie, cu maxime de 14…17 grade şi minime de 2…7 grade.
În data de 14 aprilie, pe arii extinse vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, iar în zona subcarpatică trecător şi lapoviţă sau ninsoare. Ploi slabe, pe spaţii mici vor fi şi în jurul datei de 18 aprilie, iar în cea de-a doua săptămână estimările prognostice indică o probabilitate relativ ridicată de ploaie.