Revoltător! Cum pleacă ambulanţierii în misiune: „Suntem carne de tun. Nu avem ţinute! Dacă se rup, le lipeşti cu scotch!”

Un ambulanțier din Câmpulung Moldovenesc a dezvăluit cum este trimis la cazurile de infectare cu coronavirus.

Femeia a povestit cum se luptă, împreună cu colegii ei de pe ambulanță, să le ofere pacienților o șansă la viață, în condițiile în care spitalele din Suceava sunt supraaglomerate, iar echipamentul lor de protecție este precar.

Angajatei Serviciului de Ambulanţă din Câmpulung i se pare revoltător faptul că sunt trimişi în misiune fără echipamente de protecţie, iar în situaţia în care hainele pe care le poartă se rup, sunt obligaţi să le lipească cu scotch: ”Tot personalul este cu moralul la pământ. Toți sunt cu acel echipament special, nu știi cu cine ai vorbit, unul te ia, altul te lasă, Într-un tarziu, la ora 17.00 ni se dă pacientul în ambulanță ca să-l traversăm vizavi la Boli Infecțioase. În momentul de față suntem carne de tun, nu avem ținute, se rup, te obligă să le tragi cu scotch, să pui cearșaful de unică folosință pe care îl pui pe targă ca să le căptușești, avem acei botoșei pe care îi au vizitatorii în spital și se rup de la atâtea drumuri – suntem efectiv fără nicio protecție”, a spus femeia, la Antena3.

Sursa: Romaniatv.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *